Căţeluşul
Dominique,
Egoist era de mic
Cine ajutor cerea,
Niciodată nu-i dădea.
Pentru micul egoist,
Aţi ghicit: conta
În întregul univers
Doar persoana sa.
Totdeauna,
făr’ruşine,
Se gândea numai la sine
Chiar şi dulciuri de primea,
Nimănui nu oferea!
Până într-o zi de vară
Când, jucându-se pe-afară,
Neatent şi zvăpăiat,
De-un lemnuş
s-a-mpiedicat
Şi, căzând cam ameţit,
Picioruşul şi-a scrântit
A-nceput să ţipe tare:
„Picioruşul rău mă doare!”
Şi se puse pe văitat,
Bietul, neajutorat…
Dar iată că deodată
Căţeluşii se strâng roată,
Înţeleg ce
s-a-ntâmplat
Şi-acţionează imediat:
Pe doctor, cu un lătrat,
Imediat ei l-au chemat.
Atunci, micul Dominique
A-nţeles deodată:
Prietenul adevărat
