Şoricelul şi
ariciul,
De micuţi, prieteni
erau
Făceau totul
împreună,
Unul pe-altul
se-ajutau.
Într-o bună
dimineaţă,
În pădurea din
câmpie,
Aşa, pe
nepregătite,
A-nceput o
vijelie.
Cerul tare
s-a-nnorat,
A tunat, a fulgerat,
Şi-a-nceput să bată
vântul,
Răscolind întreg
pământul.
Ariciul, speriat că
plouă,
S-a gândit c-ar
vrea
O căsuţă mică,
nouă,
Ca în ea să
stea.
Şoricelul, prieten
bun,
Iar s-a
oferit
Să-l ajute pe
arici
La montat şi
construit.
Şi s-au apucat de
treabă
Cei doi prieteni
mici
Le-a cam luat o
lună-ntreagă
Căsuţa pentru
arici…
În final, căsuţa-i
gata
Tare-i
frumuşică!
Ariciul e
fericit,
Chiar de casa-i
mică.
Îl cheamă pe
şoricel
„Prieten mi-eşti
cu-adevărat”
Îi
şopteşte-ncetinel:
„La nevoie-ai
ajutat!
Să nu crezi c-a fost
uşor,
Îţi sunt
recunoscător,
Binele atrage
bine
