Mircea Dumitrescu, administratorul public al judeţului Teleorman, s-a prezentat miercuri la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. La intrarea în sediul DNA, acesta nu a făcut declaraţii. El a venit însoţit de avocat. Săptămâna trecută DNA a anunţat punerea acestuia sub urmărire penală, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, într-un dosar în care este acuzat şi fostul preşedinte al CJ Teleorman, actual secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Adrian Gâdea. Dosarul este legat de încheierea unor contracte de închiriere având ca obiect părţi din insula Belina şi braţul Pavel al fluviului Dunărea. AGERPRES