Mircea – Om fain din Mediaș

Așa cum fac din când în când scriu și azi despre un om fain din Mediaș, sau mă rog, de lângă, de la Moșna.

Mașina mea dădea semne serioase de rugină și am tot amânat rezolvarea ei. La un  moment dat am început a mă interesa dar prețurile mă cam speriau. Ajunsesem și la 1600 ron la o firmă din Mediaș ca să mă scape de porțiunile ruginite.

Într-o seară un prieten  m-a rugat să îl duc la Moșna că trebuie să își lase mașina la tinchigerie. Așa am dat de domnul Mircea. Un om cu mare bun simț și modestie. Am tratat să primească și răblăgita mea de mașină și am fost nevoit să aștept două luni să îmi vină rândul dar a făcut treabă bună și la preț e decent.

Acum nu mai este rugină. A tăiat, înlocuit, vopsit și arată ca nouă. Nici în photoshop nu ieșea așa bine . Îl găsiți la ieșirea din Moșna spre Agnita. E foarte ocupat dar e tare de treabă și meseriaș bun.