Au fost momente de panică la bordul unui avion care a decolat, în această dimineaţă, de la Bacău şi care avea destinaţia Londra. Din cauza faptului că aeronava a indicat probleme la presurizare, măştile de oxigen au fost coborâte, iar oamenii s-au speriat.
Piloţii au decis ca aeronava să se întoarcă pe aeroportul din Bacău.
Este al doilea incident petrecut în aceasta dimineață, după ce aeronava ce a decolat spre Milano a făcut cale întoarsă la Bacău. Între timp, pasagerii de Milano au decolat cu aceeași aeronava, după ce s-a constatat că alarma a fost falsă.
Reprezentanții aeroportului Bacău urmează aceleași proceduri și pentru pasagerii de Londra.
"Pe timpul zborului a aparut semnal de crestere a altitudinii in cabina existand riscul de depresurizare, astfel, conform procedurilor, mastile de oxigen au fost coborate ca masura de siguranta a pasagerilor pana la aterizare, iar avionul a inceput procedura de aterizare pe ...