“MIHAELA BĂBUȘANU
Bărbatul acesta altfel,
Care mă vrea cu acte,
Mă întreabă răbdător
Te-ai decis?
Îi răspund încă nu!
Formal textul are 8-7-7-3-6=31 de silabe, dar conținutul este dincolo de cuvinte... Este de profunzimea unui lac adânc de munte, reflectând totul ce ne aparține, cer și pământ, iluzie și farmec, lacrimă și bucurie, mister. Această poemă, cvintă, este o tanka perfectă, prin descrierea unui sentiment profund, al unei întâmplări de viață/ natură umană/ care se poate petrece oriunde în lumea aceasta.
Poemul este descoperit la p. 41, în cuprinsul poezei „Încă nu”, din volumul „Dragoneasa”, versuri, Editura Ateneul scriitorilor, Bacău, 2019, ce cuprinde 68 de poeme, printre care și poemul de unde citez și această tanka dublă, poemul de la pagina 76, „Înmugurire”:
Sunt tot mai caldă
Și plină de muguri -
Aștept să-și facă cuib
În casa pieptului meu
Prima barză
Comentariu: Structural poema are cinci versuri, de câte 5-6-6-7-4=28 silabe, primele două versuri prezintă o stare de renaștere, de creștere primăvăratecă, o adolescență a naturii fără griji, doar o trăire dincolo de griji și, brusc, noutatea, așteptarea, dorința, descoperirea existenței sensului vieți: casa și vestea prezenței solului că toate sunt în ordinea firii, nu doar muguri și flori, ci și zbor, altfel de viață.
Și iată o a doua tanka, o altă existență a duhului trăirii în lume, în trei momente distincte a unei pădurence, stare de liană vie, descriere fierbinte a feminității pure, limpezi, fără opreliști, dincolo de toate, trăire în cer.
Totul în cinci versuri, de 19 cuvinte, în 8-8-9-4-4=33 silabe vorbind, precum spune prefațatoarea, poeta/ scritoarea/ MelaniaCuc: „suferință, pasiuni, trăiri la limită, patimi oarbe, iubire de toate felurile, împlinire, dăruire” și adaug finețe de exprimare, noutate.
Din coaste îmi cresc mlădițe
Până-n verdele ochilor
Iar eu mă cuibăresc în tine
Să-mi împlinesc
Primăvara.
Rog cititorii să retrăiască frumusețea destăinuirii din a treta tanka descoperită/ p.22, cu titlul „Ești”:
Nu-i nimic de înțeles.
Nu-i nimic de explict.
În aerul rece de iarnă,
Tu ai fost răsuflarea fierbinte,
Inima acestor cuvinte”.
O SPECIE POETICĂ ROMÂNEASCĂ, HAIKUUL (serial critic 2024) de Florin Grigoriu