Narcis Neaga, fost director al CNADNR, s-a prezentat joi dimineaţa la DNA, unde a fost anunţat de procurori că i-a fost prelungită măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind autostrada Sibiu – Orăştie. În decembrie 2015, Narcis Neaga a fost pus sub control judiciar de DNA, fiind stabilită o cauţiune de 300.000 lei. Procurorii susţin că, în 15 mai 2014, Narcis Neaga, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (CNADNR), a procedat la suspendarea abuzivă a unui contract de servicii privind supervizarea lucrărilor la autostrada Orăştie – Sibiu şi a plăţilor aferente acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor contractuale, a condiţiilor FIDIC (Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi) şi a dispoziţiilor legale. Conform DNA, Neaga a desemnat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov pentru ...