azi e 31 martie. poate că nu-ți spune nimic treaba asta și e ok. a fost și 21 martie. adică ziua internațională a poeziei. n-am trecut pe aici, am avut altele. și a fost și primul 25 martie la modul la care a fost. unicul. și a venit ultima zi a acestei luni de primăvară. și, deși am chestii de făcut (altele, adică), mi-am zis că ar fi frumos să scriu ceva aici. am vrut și aseară, dar nu mi-a ieșit. pentru că m-am luat cu seria aia, adolescentul, de pe netflix. și parcă am resimțit un miros de fum din vreascurile inspirației. și aș mai sta de vorbă pe aici, dar nu acum. poate alte dăți nu mă mai iau cu altele. hai că vă las mai jos ce am scris adineauri la muza de duminică de la fabrica de poezie și încă ceva. nu mai știu când le-am scris pe alea. și poate mă vrednicesc să le transcriu și pe altele. a, da! și trebuie să vă spun și despre makeup. dar, georgiana, machiaje, smacuri și țoale, în același articol cu „niște versuri”? uhum. și s-a făcut lumină acolo unde cântă umbrele cu spaima revederii copaci cu brațe adânc înfipte în propria scoarță conduc seva nebănuitelor rădăcini către viitoare primăveri când pluti-vei pe ape limpezi vei reveni să te cuprind voi fi mai tristă ca oricând căci te-am avut, dar neștiind oh, lună, tu mai lasă-mi un minut de contemplare și poate mi se ridică ceața din fața nepuselor întrebări (31.03.2025) * încercări de primăvară   muguri de grâu ieșind din țeasta pământului fără să gândească frunze născute peste iarna trecută ambiții plăpânde în capete de ghiocei pământ odihnit în tăcerea vremii mirarea bulbilor și bosumflarea tuberculilor ce show are să mai facă primăvara asta   gf4fthyhyuhh*   căci ce rost mai au toate astea   albinele și-au luat câmpii vezi unde pui accentul câmpiile-s ale altora ce au luat-o pe arătură   cât o să mai reziste și griveiul în lanțul mult prea scurt lătratu-i doar așa să probeze dacă mai e răgușit de la frigul din paiele ude și mai adoarme așa sub cerul liber visând la o bucată de mămăligă caldă tăiată cu ața de la un cap la altul în bucăți mari, mari de tot   cât capu meu de mari erau pe atunci și-mi plăcea să o mănânc și cu mujdei dar și râcâită de pe oala cu lapte cald   tu pricepi că scaunele aveau 3 picioare și mesele asijderea și nu vedeai pe nimeni să caute a patra necunoscută   puterea obișnuinței   în altă ordine de idei – oglinzi îndreptate spre cer să vadă ei înșiși cum e să arunce cineva cu obuze în tine   04.03.2025 *primele litere tastate de Ilinca, nu aveam cum să le dau delete, asta e