O celulă de criză a Ministerului Afacerilor Externe (MAE), care a fost activată din dispoziţia ministrului Teodor Meleşcanu pentru coordonarea intervenţiilor misiunilor diplomatice din zona afectată de uraganul Irma, gestionează şi situaţia generată de cutremurul produs în Mexic, toate structurile componente ale acesteia fiind active şi operaţionale permanent până la soluţionarea crizelor.Până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Ciudad de Mexico a fost înregistrată o solicitare de asistenţă consulară din partea familiei a doi turişti de cetăţenie română, aflaţi în zonă. În urma demersurilor întreprinse de celula de criză a MAE, prin misiunea diplomatică, cei doi cetăţeni români au fost identificaţi, fiind în acest moment în siguranţă, informează un comunicat al MAE transmis vineri AGERPRES.În acest context, MAE reaminteşte faptul că cetăţenii români afectaţi de seismul produs în Mexic pot solicita asistenţă consular...