O parte din #noapteacahoţii încă mai există în Parlament

Proiectul legii graţierii a fost adoptat tacit în Senat, după ce s-a depășit termenul pentru dezbatere şi adoptare în prima Cameră sesizată. Actul normativ va ajunge în Camera Deputaţilor în forma iniţială propu­să de fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, odată cu adoptarea Ordonanţei 13.

Retrimis la Comisia juridică din Senat pe 8 mai, după mai multe amendamente controversate care vizau graţierea corupţilor, proiectul legii graţierii a fost adoptat până la urmă tacit, după expirarea termenului constituţional de dezbatere și adoptare în prima Cameră sesizată. Oficial, motivul pentru care senatorii n-au mai apucat să dea un vot în plen pe legea graţierii este că Biroul permanent al Senatului nu a primit la timp raportul Comisiei juridice. Actul normativ va ajunge în Camera Deputaţilor în forma agreată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, adică cea adoptată de Guvernul Grindeanu la propunerea fos...