Era acea vara, cand lucrurile au luat-o razna rau de tot. Tocmai implinisem douazeci de ani. Primisem in dar de ziua mea un papagal intr-o colivie de lemn. Papagalul se numea “douazeci”, dar n-am avut parte de el, pentru ca tocmai plecam la Ostrov, la copilit de vie, cu colegii de facultate, iar papagalul a ramas acasa si cand m-am intors nu mai era.

La Ostrov am plecat cu trenul, el m-a condus la gara, mi-a carat geamantanul si ne-am despartit apoi, cred ca acesta a fost momentul despartirii noastre, dar de aici incepe adevarata poveste.

S.V. ma privea intrigat stand cocotat ostentativ pe Mobra lui celebra. Habar n-aveam ce avea sa urmeze, nici nu stiam daca venea cu noi la Ostrov, sau venise numai asa, sa vada care sunt fraierii care pleaca la copilitul vitei-de-vie. Avea cu el o geanta si o chitara si o alura de cowboy suparat pe tot ce misca. Noi, ca de obicei, trupa de soc, vreo cinci fete in jurul aceluiasi C., zapacit si aiurit si vesnic ...