București, 28 februarie 2022 – Orange și operatorul de servicii fixe, Telekom Romania Communications, au parcurs etape importante începând cu 30 septembrie 2021, pentru le asigura clienților și partenerilor o experiență unitară. Astfel, compania anunță schimbarea numelui Telekom Romania Communications și, din 28 martie 2022, unificarea principalelor canale de contact pentru clienții ambelor companii. Aceste modificări nu au impact în oferta clienților, ce rămâne neschimbată.
Telekom Romania Communications devine Orange Romania Communications
Compania Telekom Romania Communications se redenumește Orange Romania Communications, ca urmare a deciziei AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) din 10 februarie 2022. Acest pas vine după ce pe 1 ianuarie 2022 sediul social al companiei a fost stabilit în Calea Victoriei nr. 35, 010061, Sector 1, București, România.
Orange Romania Communications va continua să...