Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că este foarte dificilă formarea unei noi majorităţi a partidelor din Opoziţie, iar în urma negocierilor cu celelalte partide nu s-a apropiat de acest obiectiv. "Este foarte dificilă formarea unei noi majorităţi în momentul de faţă. Eu am spus deja că purtăm aceste discuţii şi investigăm posibilitatea de a forma o majoritate parlamentară fără PSD, sunt câteva semne încurajatoare, dar încă nu ne-am apropiat de acest obiectiv", a spus Orban la Palatul Parlamentului înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului. El a adăugat că s-a consultat cu reprezentanţii celorlalte partide din Opoziţie, iar unele sunt dispuse să susţină o majoritate în jurul PNL, altele nu. "Îmi voi informa colegii din Biroul Politic Naţional şi colegii parlamentari şi în funcţie de rezultatele acestor discuţii exploratorii pe care le-am avut vom lua o decizie. M-am întâlnit şi cu reprezentanţi ai PMP, f