Pe litoral, economia duduie: explozie de construcţii între Mamaia şi Năvodari

Zona cunoscută sub numele Mamaia Nord se modifică şi se extinde spectaculos de la un an la altul, contrastând izbitor cu paragina în care este lăsată tabăra de copii de la Năvodari, ajunsă o ruină dezolantă. Cele câteva sute de proprietari care şi-au ridicat la început vile cochete, cu vedere spre mare, sperând să fie departe de agitaţia din Mamaia, s-au trezit înconjuraţi de blocuri din ce în ce mai înalte care le-au răpit priveliştea. Cel mai înalt dintre ele, probabil viitor hotel, are deja 7 etaje, într-o zona unde, până nu de mult, PUZ-ul era P+3, după ştiinţa localnicilor.

Mirosind potenţialul zonei, dezvoltatorii imobiliari au adus buldozerele şi au şters de pe hartă şi ultimele zone cu stuf şi boscheţi care mărgineau plaja de la nord de Mamaia. De la un an la altul, construcţiile s-au apropiat şi mai mult de Năvodari. Plaja pe care se zbenguiau mii de copii din toată ţara înainte de Revoluţie în cea mai râvnită tabă...