Pedeapsa de şase ani de închisoare pe care fostul primar al oraşului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a primit-o în dosarul Microsoft a fost redusă aproape la jumătate, luni, de Curtea de Apel Ploieşti printr-o decizie definitivă. Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au admis o contestaţie formulată de Gheorghe Ştefan împotriva unei decizii a Tribunalului Dâmboviţa care a respins contestaţia la executare formulată de acesta cu privire la pedeapsa de şase ani de detenţie pe care a primit-o în dosarul Microsoft. Instanţa a constatat că sunt incidente dispoziţiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare – n.r.) şi a redus de la şase ani la trei ani şi şase luni închisoare pedeapsa principală aplicată condamnatului prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (�...