simt cum mă-mbrățișează perna
dar eu nu-i răspund, trișez
dispar din chenar
de țesătura ei organică mă detașez
imponderabilă subit
visez că mă desprind
de marginile convergente
de pieptul ei bombat, elipsoid
lăsând în urmă aripile indecente
din care n-a rămas un fulg de nea solid...
penele smulse, agresor neprins
torc din fuioare fire răsucite
țes fața pernei gata să mă culce
pe teritoriul lumilor fictive
nuanțe de vanilie și lemn dulce
senzații primitive, olfactive
mă cheamă-n paradise
să mă adăpostesc...
din lumea mea de vise
vibrantă și confuză
pe pernă mă trezesc...
©Mihaela Chițac, 2025
