Peste 450 de cineaşti îi cer lui Iohannis să retrimită Parlamentului OUG de modificare a Legii cinematografiei

Peste 450 de cineaşti, actori, critici şi profesionişti din industria cinematografică îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea de respingere a OUG 91/2016 privind modificări la Legea cinematografiei şi să retrimită Ordonanţa spre dezbatere în Parlament. Printr-o scrisoare deschisă care urmează să fie depusă marţi, 6 iunie, la Cancelaria Prezidenţială, aceştia solicită retrimiterea către Parlament a actului normativ în vederea reexaminării integrale a acestuia "pe baza unei reale dezbateri cu reprezentanţii sectorului vizat", potrivit unui comunicat de presă transmis luni de membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC). Printre semnatarii scrisorii se numără Lucian Pintilie, Stere Gulea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Ada Solomon, Tudor Giurgiu, Radu Jude, Călin Netzer , Levente Molnar, Andi Vasluianu, Emilian Oprea, Dorina Chiriac, Marius Manole, Daniela Nane. OUG 91/2016 a fost aprobată t...