Răspuns la ancheta din revista Steaua - „Nobelul
și literatura: o schimbare de paradigmă” (nr.3/ 2017):
Pornind de la acordarea premiului Nobel pentru literatură
lui Bob Dylan, în 2016, ne putem întreba dacă în ultima perioadă nu
asistăm la o schimbare de paradigmă în care literatura ca artă
autonomă este înlocuită de artele transgresive. Este literatura
“înaltă” înlocuită de literatura “populară” (în sensul american al
termenului)? Este arta scrisului înghițită de arta noilor mijloace
media? Ancheta de față nu se dorește a fi pro sau contra Bob Dylan,
ci are o miză teoretică, provocând mai degrabă la o dezbatere de
idei. Am publicat textele în ordinea primirii lor la redacție, ca
să păstrăm naturalețea reacțiilor și a nuanțelor din răspunsuri.
(Ruxandra Cesereanu)
Nobelul pentru Literatură din 2016 a fost acordat lui
Bob Dylan, ceea ce a dus la o întreagă polemică. Este, într-adevăr,
Bob Dylan un scriitor, sau doar un muzician talentat? Apoi, mai
este literatura o artă cu limite bine trasate sau deja vorbim
despre un amalgam în care cuvântul scris nu mai are o importanță
atât de mare?
Literatura, ca orice artă modernă (sau postmodernă) a
suferit niște mutații pe care cu greu le mai putem ignora. Cu toate
acestea, ea a depășit de foarte multă vreme etapele aezilor, ale
barzilor, ale trubadurilor, acele etape în care cuvântul se
perpetua prin muzică. Literatura, aşa cum o cunoaștem noi, este o
artă relativ tânără. A depins, în evoluția ei, de tehnologie
(apariția tiparului), dar şi de cristalizarea unor concepte legate
de genurile literare. Vorbim, în acest caz, despre epoci ale
modernității. Ea a fost „ucisă” de avangardiști, dar a reînviat.
Mai mult, cu cât o perioadă a fost mai îndrăzneață în a ataca
literatura în formele ei convenționale, cu atât literatura s-a
încăpățânat să se reîntoarcă la acele forme convenționale (vechi
din vremea celor 1001 de nopții).
Artele au avut întotdeauna tendința să-şi împrumute
diverse „instrumente”, o contaminare reciprocă a acestora nefiind,
de altfel, ceva nou. Nu, literatura nu a fost înlocuită/ înghițită
de ceea ce numim arte transgresive, în ciuda capacității ei de
adaptare la aproape orice gen artistic. Se poate schimba suportul
prin care ea s-a făcut cunoscută, cartea electronică devenind, în
ultimul timp foarte populară, însă cuvântul, ca instrument al
literaturii, nu poate fi decât cel scris (fie pe hârtie, fie pe
ecranele diverselor dispozitive moderne). Audiobook-urile nu sunt
decât niște substitute ale cărții, care, doar prin mișcarea
ciocănelelor timpanului, nu pot satisface total apetitul pentru
literatură al unui cititor pasionat.
În concluzie, plăcile tectonice literare sunt în
continuă mișcare, iar formele de relief (de asemenea, literare) îşi
mai „retuşează” aspectul, dar, în acelaşi timp, îşi păstrează
caracteristicile de bază, fie că ne place, fie că nu.
