Podul care leagă Rusia de Crimeea este aproape de finalizare

Inginerii din Rusia au încheiat o etapă cheie a podului care va lega peninsula Crimeea de Rusia, relatează The Guardian. Crimeea a fost anexată de către Rusia în martie 2014.

Un arc de cale ferată de 6,000 de tone a fost pus pe poziţie, la 35 de metri deasupra mării, într-o operaţiunea care a implicat sute de muncitori. Podul, care va avea 16 kilometri când vor fi finalizate lucrările, va fi deschis traficului rutier anul viitor, iar traficului feroviar în 2019. Podul este parte importantă a unui plan al Kremlinului de a integra Crimeea, peninsulă anexată de la Ungaria în martie 2014. Comunitatea internaţională încă priveşte teritoriul ca fiind parte a Ucrainei, iar oficialii şi companiile din Crimeea au fost sub sancţiunile vestului de la anexare.

Pentru Rusia, podul es