De la Pădurea domnească încoace, „povestea de succes” a RM s-a transformat, rînd pe rînd, într-un film poliţist, thriller politic, comedie neagră, film cu gangsteri, telenovelă mexicană şi, iată, mai nou, într-un reality show cu accente porno. Am devenit spectatorii dezgustaţi ai unui serial de duzină. Totul ar fi în ordinea lucrurilor dacă am putea schimba canalul, numai că nu avem de ales, pentru că în această distopie ai cărei personaje am devenit fără voie, toate canalele arată acelaşi film. Am putea barem să închidem televizorul de la telecomandă, ceea ce cei mai mulţi dintre noi au şi făcut sau se căznesc să facă, căutîndu-şi de treabă. Numai că strădania noastră de a scăpa de acest serial afurisit pare zădarnică, căci sîntem invadaţi de peste tot, prin geam de afară, în autobuz, de la amici, pe facebook, din gură-n gură, în legătură cu ce s-a mai întîmplat în ultimul episod. Chiar şi atunci cînd îţi pare că în sfîrşit te-ai însingurat şi te poţi aduna liniştit cu gîndurile şi a-ţi căuta de ale tale, acel film funest te urmăreşte ca o melodie proastă care îţi cîntă obsesiv în creiere pînă cazi sleit şi te ia somnul... Chiar şi atunci îţi dai seama că poate fi loc şi pentru mai rău, căci filmul cu pricina îţi reapare în somn, în formă de coşmar, cu aceleaşi sinistre personaje: Plahotniuc rîzînd sardonic, Filat înjurînd la telefon cu membrul la vedere, Şor de partea cealaltă a firului ţinînd-o una şi bunăcu faţa buhăită: «С божьей помощью...», Ghimpu scoţînd pe rînd aşi din mînecă, Streleţ cuprins de panică în faţa propriului mobil sunînd, Dodon blestemînd cu foc la megafon, Usatîi împingînd cu furca politicienii într-un ceaun plin cu căcat, urmaţi de alţi 101 de împieliţaţi încleştaţi într-o horă drăcească...

Dar omul se obişnuieşte cu de toate şi partea bună e că cei mai mulţi dintre noi reuşim cumva să ne înstrăinăm de intrigile obscene ale acestui reality show politic, pentru că altminteri ne-am cam ieşi din minţi. Dar înstrăinîndu-ne pentru a supravieţui, ne lasă să ne scape nişte lucruri mai grave decît par la prima vedere în acest foileton de două parale. Şi sînt mai grave pentru că riscă să ne transforme viitorul apropiat într-un coşmar mai greu de suportat decît ceea ce vedem, cu prefăcută detaşare, pe sticla politicii moldoveneşti.

Or ceea ce se întîmplă chiar sub ochii noştri blazaţi poate fi o tentativă de revoluţie molcomă sau, mai exact, o lovitură de palat, cu consecinţe, mă tem, irevocabile.

Ceea ce se desfăşoară acum pe scena şi în culisele politicii moldoveneşti nu este doar o tentativă de răsturnare a unuia dintre oligarhi (Vlad Filat) prin instituirea dominaţiei unui oligarh unic (Vladimir Plahotniuc) şi deci a unei „unioligarhii”, aşa cum Vitalie Sprînceană a definit în chip expresiv această schimbare de regim. În înţelegerea mea, această tranziţie distopică depăşeşte ambiţiile unei „unioligarhii”. Ea urmăreşte înscăunarea unui tip de regim în care anumite interese private provenite din lumea business-ului mare ajung să conducă politicul din R. Moldova fără a mijloci instituţiile politice (partide, guvern, parlament), ci făcînd-o la o distanţă confortabilă, prin actori interpuşi, angajaţi în diverse sfere ale sferei politice.

Începutul acestei tranziţii a avut loc în momentul în care Plahotniuc a declarat că se retrage din politica instituţională, depunîndu-şi mandatul de deputat mai întîi în octombrie 2013, apoi în iulie 2015 şi, mai nou, renunţînd, prin „autosuspendare”, la statutul de vice-preşedinte şi chiar de membru ordinar al PDM. E o schimbare clară de strategie care a început să-i aducă „păpuşarului” roade, din cîte se vede, reuşind să-l înlăture, din colţul său de umbră, pe principalul său adversar, Vlad Filat. Şi pe bună dreptate, ce ai să-i reproşezi unui om care stă cuminte şi-şi caută de business-ul său, departe de splendorile şi mizeriile lumii politice? Fii bun de caută vinovaţii în parlament şi la guvern, nu la Global Business Centre.

Această mişcare de strategie (de ieşire aparentă din politica instituţională şi de influenţă din afara ei) crează un precedent care consacră o stare de lucruri reproductibilă cu un succes îndoit şi de acum înainte.

Victoria lui Vlad Plahotniuc asupra lui Vlad Filat este una conjuncturală, căci o dată şi o dată cîştigătorul va trebui să-şi împartă sferele de influenţă cu alţi patroni din lumea marelui business, autohton sau străin, dornici de un grad sporit de profit şi protecţie. Şi astfel se pune pe roate un sistem bine uns în care statul va deveni o vacă de muls, acum cu acte în regulă.