Mia și Elena- au locuit pe aceiași stradă, au fost la grădiniță, la școală, la liceu împreună, și-au povestit secretele și iubirile. Doar studiile superioare au fost diferite, dar au rămas împreună. După ce s-au căsătorit, au continuat, dar în patru.

In urma unor complicații, Elena nu mai poate avea copii, dar a fost fericită cînd Mia a născut-o pe fetița ei, Mirela și practic au crescut-o împreună. Deci Mirela are patru părinți iubitori și devotați care i-au fost alături de-a lungul vieții. Si normal că Mirela a ajuns la școala și după aceea la liceul unde predă Elena.

Nici nu putea avea Elena și pe lîngă ea și Mia o mai mare bucurie de a fi martoră la începuturile emoțiilor dragostei a fetiței.

-Stai să-ți povestesc.

In paranteză, de mai demult am văzut că se învîrt unii băieți în jurul lui Mirela, dar în special unul îi este mai des în preajmă. E drept, că e foarte amabil și săritor cu toate fetele. Adică, dacă scapă careva ceva pe jos merge și ridică, le ține haina, fetelor, cînd se îmbracă, întotdeauna are amabilități pentru fiecare, dar parcă Mirela scapă mai des pe jos, iar el, de multe ori se uită înspre ea și visează. Iar cînd li se întîlnesc privirile roșesc amîndoi.

-Abia aștept să povestești cu Mirela și să-mi spui.

-Am văzut-o eu, de cîteva ori că se uită în zare, dar încă nu mi-a spus nimic.

Spune-mi despre băiatul ăsta.

-Inițial stătea în ultima bancă- e înăltuț- cu alt coleg cu care se știa din generală, dar s-au certat și căuta un loc liber. Singurul găsit pe partea aia era lîngă o colegă urîțică, din prima bancă. S-a dus la ea, a cerut voie ,i-a luat ochelarii și i-a spus că-i tare frumoasă, de ce nu-și schimbă ochelarii? Fata a răspuns că n-o lasă tatăl ei, că așa o lasă băieții în pace. A întrebat-o dacă îl lasă și pe el cu ea în bancă, a mulțumit și s-a așezat la perete, să poată vedea cei din spate la tablă.

Cel cu care a stat l-a chemat înapoi, dar a răspuns că preferă să stea cu frumoasa lui colegă. Băieții au hohotit și-atunci s-a ridicat și- fii atentă

– Măi tîmpiților, vedeți numai pînă la vîrful nasului mitocăniilor voastre cu care vă dați mari masculi. Ia uitați aici- i-a cerut voie Angelei, i-a luat ochelarii și a întors-o spre clasă. Intr-adevăr e frumoasă.I-a multumit și a continuat. In clasa noastră toate fetele sînt superbe. De multe ori cînd n-am chef de școală,că aș vrea să fiu pe munte sau nu sînt pregătit, cînd ajung aici sînt fericit cînd văd atîta frumusețe, sensibilitate, gingășie. Parcă sînt într-o grădină de flori și toate aceste flori sînt aici, cu noi. Nesimțiților! Mă scuzați doamna profesoară!

Iți dai seama că fetele s-au foit încîntate, iar băieții au tăcut mîlc. Căci are dreptate băiatul. Si a rămas cu Angela în bancă.

Domnul director Bicu l-a remarcat cînd a dat, din nou, admitere și a intrat. Adică, Gabriela de la fizică l-a lăsat corigent și apoi repetent dintr-o toană de-a ei. Inițial a intrat cu 9,66. Iar a doua oară cu 9. Deci nu-i un elev slab.Si mi-a zis, copilul ăsta suferă. Deși merge cu alți băieți, face prostioarele aferente, pare tare singur și trist. A fost și a vorbit cu mama lui și a aflat că, parcă toate îi stau împotrivă. In primul rînd, tatăl, apoi.. a fost elev al Liceului de muzică, Dl. Bota a fost acolo și a vorbit cu foștii lui profesori. Toți își amintesc cu drag de el. Un elev eminent la muzică și specialitățile muzicale și mediocru la celelalte. Cîntă la vioară, violă, contrabas, xilofon. L-a lăsat neclasificat prof,. de educație fizică. Că n-a avut de cîteva ori echipament. Era la internat și i-au luat alții echipamentul din dulap. Normal că a repetat clasa, dar la Gen. 1, în Gheorgheni și s-a pregătit singur pentru admitere în liceu. Tatăl lui nu l-a lăsat, dar a sărit de pe balcon- et II- și s-a dus plin de sînge la examen.A avut aceiași medie cu un elev al liceului și a fost ales acela. Mama lui a spus că și-a cumpărat chitară și a învățat singur să cînte. Si-a făcut singur chitară bas. Nu acceptă nimic de la tatăl lui, Cred că acolo-i baiul. Deși îl iubește, singurul băiat, parcă își răzbună pe el toate frustrările. In casa a 6-a a lovit-o pe mama lui,iar el i-a spus să-l bată pe el dacă are nevoie să se descarce, nu să lovească o femeie care face atîtea pentru el. Atunci l-a bătut crunt pe copil, că doar n-o să-l învețe cum să trăiască cu soția lui. Copilul a răbdat fără un cuvînt, fără o lacrimă și cînd a terminat i-a spus- Cresc, vine și rîndul meu. Muncește, strînge bani și-și cumpără ce are nevoie.Nu acceptă bani de la tatăl lui. Nu-i grabă, cînd o să am bani îmi iau ce am nevoie. Scrie poezii- a fost publicat anul trebut în revista Steaua și mici texte satirice, face fotografii, merge pe munte .

I-am găsit într-o zi pe bancă un caiet plin de poezii și texte. Multe dintre ele se referă la niște ochi ca cerul oglindit în mare și m-am gîndit că Mirela are ochi albaștri. Si de fapt, de atunci sînt mai atentă la ei, la amîndoi.

Vine Gabriela , de fizică, ultima, în sala profesorală, zîmbind melancolic. Că a și întrebat-o Gelu, ce-i Gabriela, ai venit din clasa îndrăgostiților îndrăgostită și tu?

-Stați să vă spun. Intru în clasă, nu mișca nimeni și-l văd pe Săndel că-i total aerian. Adică se uita undeva spre infinit și visa. Tocmai am întrebat ce au avut de pregătit pentru azi și-l întreb, ce-am zis Săndel? El se ridică și răspunde- Bună dimineața elevi, ia să vedem pe cine ascultăm astăzi, și se așează la loc visînd în continuare.

După ce s-au potolit rîsetele, continuă. Normal că mi-a atras atenția și l-am întrebat din tema de azi. El se ridică și răspunde prompt.

-Întîi vedem fulgerul și mai tîrziu auzim tunetul, deci e clar că sunetul are viteză mai mică decît lumina . Si se așează la loc.

Hohote de rîs și continuă Gabriela.

-Ia treci tu la tablă să facem o problemă, dacă ai glume în program. Merge băiatul la tablă și se apucă de șters. Si șterge și șterge… Eu enunțam deja problema, iar el ștergea de zor tabla. Iar cînd a terminat, a pus buretele la loc și s-a dus în bancă în hohotele de rîs ale colegilor. Si iar se uita spre infinit. Uitîndu-mă și eu unde-i infinitul ăla am văzut că băiatul o sorbea din priviri pe Mirela zîmbind frumos și visînd, iar ea era toată numai zîmbet. Cînd a văzut că mă uit la ea, și-a lăsat capul în jos și a roșit.E atît de frumoasă cu chipul inundat de zîmbet și clar, e fericită.

Contrar obiceiului i-am lăsat pe toți să facă ce vor, iar eu doar mă uitam la ei cît sînt de frumoși.

E a treia pereche în clasa asta. E drept, încă nu și-au dat drumul, dar e clar că se visează împreună.

Săptămîna trecută predam de zor și-i zic la Mirea, las-o pe Genoveva de mînă, că nu poate să scrie. S-a uitat la mine și indignat, cu o sprînceană ridicată- ziceam că vine și mă bate- mi-a răspuns.- Cum să o las? Scriu eu!

Iar Lili și Călin stau înghesuiți unul în celălalt, că mai încape, comod, încă un elev în banca aia.

Aștia toți nu respiră unul fără celălalt. Atîta că Lili și Călin sînt mai discreți la școală, dar cînd ies pe poartă explodează în bucurie și fericire.

-Hai, fată, să-ți povestesc.

Stii tu, cînd nu-i nimeni în sala profesorală mă îndrept spre clasa unde am următoarea oră și stau acolo urmărindu-i pe copii cum vin din pauză.

Săndel scria de zor în caietul lui de poezii, cred, iar Mirela, din spate, l-a prins de ochi ciripind, Cine-i? A zis cîteva nume, așa aiurea, apoi cu deosebită grija i-a desprins palmele de pe ochi și a zis că așa mîini frumoase pot fi numai ale Mirelei și i le-a sărutat, pe rînd. Eu nici nu suflam, iar pe Mirela au lăsat-o genunchii.

S-a ridicat, a mîngîiat-o pe păr, ușor, delicat

– Ce ochi frumoși ai Mirela, nu mi-i dai mie? Da, nu poți. Atunci lasă-mă să-i sărut. Si s-a apropiat încet, i-a sărutat, pe rînd ochii, apoi, delicat, i-a ridicat chipul de bărbie și i-a atins buzele, ca o părere. Mi s-au înmuiat picioarele și mi-au dat lacrimile, la cîtă delicatețe, cîtă gingășie am văzut în fața ochilor.

Roșie pînă în vîrful capului a pornit, în transă înspre mine și cu glas pierit mi-a cerut voie să meargă acasă, că nu se simte bine. In urma ei, venea Săndel, ocrotitor, roșu și el ca focul, dar cu ochii strălucind.

-Săndel, însoțește-o pe Mirela acasă, că nu se simte bine. Ingrijorat a prins-o de braț să se așeze, i-a strîns lucrurile, a ajutat-o să se îmbrace, iar cînd a luat-o de mînă s-au topit amîndoi.

M-am uitat pe geam după ei.Mirela tot în transă, iar Săndel, clar îngrijorat, poate și speriat, dar o ținea strîns de mînă și pe după umeri.

Cînd s-a întors la școală plutea, zbura. Cînd l-am întrebat cum e Mirela a zis, nu știu, văd eu mîine și s-a îndepărtat de mine plutind.

-Na, acum hai să-ți spun eu.

Cînd am văzut-o că vine mai repede acasă m-am îngrijorat, dar ea părea că nu mă vede, că nu vede pe nimeni. Roșie în obraji, privea așa, aiurea și zîmbea cu tot chipul. La masă stătea cu lingura în mînă și se uita pe geam apoi s-a ridicat, fără să se atingă de mîncare și s-a dus la ea în cameră, tot așa cum ai zist tu, în transă.

Cînd a venit Nelu acasă i-am sărit în brațe, l-am pupat și dintr-o suflare i-am spus fetița noastră-i îndrăgostită. Ne-am dus în bucătărie și i-am povestit cum a venit acasă . O las să-și tragă sufletul apoi îi duc un pahar cu apă să povestim. Eram așa de fericiți amîndoi. Ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat cu ochii aburinzi. N-avea răbdare, Nelu. Mergi la ea și povestiți și-apoi hai repede și spune-mi, că mor de nerăbdare.

Cînd m-a văzut Mirela, a băut apa toată și a luat-o așa, abrupt.

-Imi place de el, că e deosebit de amabil, nu numai cu mine, ci cu toate fetele. E atent, ne laudă pe toate, da parcă e mai mult în preajma mea și îmi place . Azi l-am văzut în clasă că scrie- știu că scrie poezii- l-am prins de ochi din spate și am întrebat ghici cine-i. Mi-a desprins cu mare grijă mîinile și a zis că așa mîini frumoase numai Mirela are și mi le-a sărutat pe amîndouă. Uite, aici și aici și mi s-au înmuiat picioarele. Simțeam…nu știu ce simțeam, dar era cumva ca un vis.

-Îți dai seama, că mi-a arătat pe palme, unde a simțit sărutul fierbinte. Oare se mai spală pe mîini?

-Apoi s-a ridicat încet, m-a mîngîiat pe păr, ca o părere, dar i-am simțit mîna caldă tremurînd, apoi….mami, mi-a zis că am ochi așa de frumoși și mi i-a sărutat ușor, ușor și cald pe amîndoi , apoi, apoi…. apoi mi-a ridicat ușor fața, de bărbie – ce mîini calde are- și mi-a atins buzele cu buzele lui. Doar le-a atins și am simțit, am simțit că se prăbușește lumea iar eu zbor și…

Doamna Elena i-a zis să mă însoțească acasă. Cu deosebită grijă m-a ajutat să mă îmbrac, m-a prins cu mîna lui caldă, de mînă și iar am simțit că zbor, m-a sprijinit cînd am coborît scările, iar pe stradă mă ținea și de mînă și pe după umeri, lîngă el și era așa de bine. Da cred că era speriat și îngrijorat pentru mine. Cînd am ajuns la cărarea care vine spre cartier m-am rezemat de un gard, că nu mă mai țineau picioarele și i-am spus să nu mai vină că ne vede mama și sigur o să-și dea seama că s-a întîmplat ceva sau e pe cale să se întîmple. Mi-a atins, iar, buzele cu buzele lui- doamne, cît de plăcut poate să fie – m-a strîns în brațe și m-a întrebat dacă aș vrea să se întîmple. I-am spus că nu știu, dar cînd l-am cuprins și eu cu brațele, am știut.

Mami, așa mă simt… nu știu.Parcă iau foc, îmi sare inima din piept, tremur, n-am aer, dar îmi place. Imi vine să sar într-un picior, să cînt,să…Oare asta înseamnă iubirea?

Am strîns-o în brațe, i-am spus să doarmă un pic, să viseze frumos și-apoi să vină să mănînce.

-Da n-am mîncat?

Cînd i-am povestit lui Nelu, normal și ce văd eu din exterior, ca mamă, zîmbea cu toată fața și s-a întrebat si el dacă se mai spală pe mîini.

-Deci n-a sărutat-o?

-Nu, doar i-a atins ușor, și delicat buzele.