Impreuna cu un grup de camarazi fugise din tabara
romana, devenind talhar. Fiind capturat de romani, avea sa ajunga
gladiator, aparandu-si viata in arena pentru a distra plebea.
Puternicul si mandrul Spartacus avea sa devina o atractie de prima
clasa pentru spectatorii de la Circo Massimo. A fost trimis deci sa
invete cum sa fie gladiator la o scoala de antrenament din Capua,
unde se antrenau impreuna cei mai puternici si frumosi prizonieri
capturati in Gallia, Germania si Tracia. La aceasta scoala a pornit
o revolta, care desi parea sa fie oprita de catre gardienii
supraveghetori, s-a terminat cu fuga gladiatorilor, dupa ce acestia
i-au ucis pe supraveghetori.
La inceput grupul era format din doar 74 de oameni,
gladiatori bine antrenati, care traiau din furturi facute in jurul
orasului si care nu erau dispusi sa-si vanda pielea usor. Nucleul
initial s-a largit rapid incorporand alti sclavi si toti cei care
aveau conturi de reglat cu justitia romana. Dupa un an, in 72 i.Hr.
grupul avea 70.000 de persoane inarmate, avand chiar si cavalerie.
Acest lucru a fost posibila datorita unor indraznete atacuri asupra
punctelor de control romane, care erau neprotejate. Astfel, rebelii
lui Spartacus au reusit sa isi procure arme. Mai mult, sclavii din
regiune au adus si ei alte arme, dupa ce isi masacrau stapanii si
hotarau sa se uneasca armatei rebele.
Liderii rebeliunii erau Spartacus, Crixus si Enomaus,
insa adevaratul comandant era Spartacus, care era venerat de catre
oamenii sai, unii dintre ei avand credinta ca printul trac poseda
capacitati profetice. Primele lupte dintre Spartacus si trupele
romane s-au terminat toate cu victoria nobilului gladiator.
Victoriile lui Spartacus s-au datorat in parte si fricii pe care o
aveau soldatii romani fata de gladiatori, pe care ii vazusera de
multe ori castigand in arena. Un eveniment de aminint este cel in
care soldatii lui Publio Varinio, pretorul care a fost trimis
initial a rezolve problema revoltei, s-au speriat atat de tare de
gladiatori incat au fugit de pe campul de lupta si nu s-au oprit
decat cand au ajuns la casele lor.
Trupele lui Spartacus se miscau dinspre sud spre nord,
acesta incercand sa treaca Alpii pentru a-si duce oamenii inapoi in
tarile lor de origine, distrugand treptat orice armata ar fi iesit
in calea lor.
Opinia publica din lumea romana, in special orasele cea
din orasele cucerite de rebeli(Cosenza, Turi, Metaponto, Nola,
Nocera), era de parere ca revolta trebuia lovita decisiv. Licinio
Crasso, care el insusi fusese afectat de revolta, a primit rolul de
a-l opri pe Spartacus, si face cheltuiele insemnate pentru a pune
pe picioare o armata.
Crixus, gladiatorul de origine celta, nu impartasea
dorinta lui Spartacus de a-si trimite oamenii acasa, iar alaturi de
el mai erau alti oameni, care amenintau sa se desparta de trupa lui
Spartacus si sa continue impreuna lupta, unii pentru ca nu aveau o
alta tara unde sa mearga, fiind sclavi nascuti in peninsula, altii
fiind increzatori ca pot castiga intreaga putere.
Spartacus se vede astfel constrans sa schimbe tactica si
sa se indrepte de la nord spre sud, pornind de la Modena si mergand
de-a lungul Marii Adriatice, ajungand la litoraul Marii Ionice.
Ajuns in acest punct Spartacus dorea sa mearga la Roma pentru a
transa definitiv problema, insa soldatii sai l-au convins sa mearga
mai la sud, pana in Calabria, pentru ca apoi sa treaca marea in
Sicilia, pentru a extinde revolta. Ajunsi in Calabria oamenii lu
Spartacus au asteptat in van navele pirate care trebuiau sa ii duca
in Sicilia, piratii fiind speriati si corupti de catre soldatii lui
Licinio Crasso. Crasso ii pregatea astfel o capcana lui Spartacaus,
dorind sa ii distruga trupele pe drumul de intoarcere. Spartacus
apeleaza la forta, iar intr-o noapte fara luna lanseaza un atac
surpriza asupra celui mai slab punct al inamicului, reusind apoi sa
scape.
