M-am îmbrăcat c-o armură

Făcută din pietrele care-au rămas

După ce a trecut apa.

Mi-am pus o pereche de ochelari

În ceafă,

Ca să pot vedea numai

Cu mintea

De pe urmă.

Mi-am protejat

Mâinile, picioarele, gândurile,

Nelăsând nici un loc liber

Care să poată fi atins de mângâieri

Ori de alte otrăvuri.

Chiar inima din piept

Mi-am acoperit-o cu o carcasă

De broască ţestoasă

Ce-a trăit 800 de ani.

Când totul a fost gata

I-am răspuns tandru:

�