Premierul Ungariei, Viktor Orban, şi-a continuat duminică vizita în Cluj, participând la slujba de sfinţire a bisericii reformate din comuna Floreşti, recent construită. Viktor Orban a sosit duminică în comuna Floreşti, aflată în apropierea municipiului Cluj-Napoca, însoţit de episcopul reformat al Ardealului, Kato Bela, precum şi de preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului de la Budapesta, Nemeth Zsolt. Aceştia au participat, alături de aproximativ 300 de enoriaşi, la slujba de sfinţire a bisericii. Potrivit reprezentanţilor Eparhiei Reformate a Ardealului, ridicarea bisericii a costat 3,5 milioane de lei, sumă din care 2,36 milioane de lei au fost au fost asigurate de către Guvernul de la Budapesta prin Fondul Bethlen Gábor. Potrivit presei locale de limbă maghiară, s-a decis construirea bisericii din localitatea Floreşti după ce la recensământul din 2011 peste 1.000 de locuitori ai comunei s-au declarat maghiari reformaţi. Aceas...