Preotul Constantin Necula, fondator al Coaliţiei pentru Familie, spune că statul român va da drumul parteneriatelor civile, chiar dacă va avea loc referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul definirii familiei ca şi uniunea dintre bărbat şi femeie, nu dintre "soţi". "E clar că vom pierde meciul cu statul român. Statul român va face, ca de obicei, jocul teribil de diplomatic cu interesul naţional. Şi ei ne vor zice, facem referendumul, semnăm pentru referendum, dar dăm drumul la parteneriatele civile, un fel de trebuie să le dăm şi lor ceva. Şi o să spun că în spiritul democratic este ok, în spiritul moral, mă abţin", a declarat vineri preotul Constantin Necula, în timpul unei dezbateri despre familie, iniţiată de Uniunea Salvaţi România Sibiu. Constantin Necula răspunde criticilor şi afirmă că nu este fanatic, nici homofob, dar pentru el, ca şi preot creştin ortodox, familia nu este negociabilă. "Nu sunt fanatic. (…) Am căutat s...