Primăvara aceasta se poartă cadourile-experiență! Ești gata pentru un ”Style Magic Twist” by Mariana Romanică?

Primăvara este momentul ideal pentru un refresh! Odată cu reașezarea energiei și regăsirea poftei de viață pe care natura ni le transmite, putem face și câțiva pași către cunoașterea de sine. De exemplu, acum este un moment prielnic pentru transformarea și îmbunătățirea garderobei, pentru descoperirea stilului potrivit, în funcție de forma corpului, de culoarea pielii, părului și ochilor, dar și de contextul în care este purtată o ținută. Având în minte aceste criterii, ajutorul unui consultant de stil devine neprețuit pentru acest proces. Mariana Romanică, consultant de imagine și stil cu peste 10 ani experiență, oferă suportul necesar pentru găsirea unei identități stilistice, dar și sfaturi practice pentru crearea unei garderobe inteligente. Practic, te ajută să alcătuiești ținute zilnice prin tehnica mix & match, dintr-un număr redus de piese, care acoperă orice nevoi, astfel încât să primeze versatilitatea și echilibrul.