Membri ai NATO au organizat primul lor exerciţiu militar axat pe apărarea pasajului zis de la Suwalki (nord-estul Poloniei), considerat ca un punct critic pentru securitatea aliaţilor baltici, în contextul tensiunilor cu Moscova, au informat luni responsabili ai acestor manevre, scrie AFP. Această zonă situată la frontiera polono-lituaniană se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 600 de kilometri pătraţi între enclava rusă puternic militarizată Kaliningrad şi Belarus, un aliat apropiat al Kremlinului. Potrivit specialiştilor, ar putea fi un călcâi al lui Ahile pe flancul răsăritean al NATO, eventuala sa ocupare izolând cele trei ţări baltice, Estonia, Letonia şi Lituania, membre ale Alianţei Nord-Atlantice. În repetate rânduri, Moscova a avertizat că acumularea de forţe ale NATO în regiune, la graniţa rusă, ar încălca echilibrul de forţe. Preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a subliniat pentru AFP că exerciţiul, care a constat în tra...