Primul PSD-ist lansat spre Cotroceni

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu și-a anunțat „intenția fermă” de a candida la alegerile prezidențiale din 2019. Contactat de Jurnalul Național, Pleșo­ianu a precizat că nu s-a consultat cu președintele partidului când a luat această decizie și nici nu se teme să intre într-o eventuală competiție inter­nă cu prezidențiabilii din umbră ai PSD, Liviu Dragnea și Gabriela Firea.

Deși mai sunt doi ani până la alegerile prezidențiale din 2019, Liviu Pleșoianu și-a anunțat deja candidatura, devenind astfel primul poli­tician din PSD care declară oficial că își dorește să fie președinte al României. Depu­tatul spune că a luat această decizie fără să implice în vreun fel partidul, iar în condițiile în care social-democrații nu îl vor susține, va opta pentru o candidatură independentă. „Eu nu sunt partea vreunei grupări interne din PSD sau din afara PSD-ului care are alte obiective politice, care vrea să rup�...