Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal vor beneficia de un tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă şi subteran, transportul intern auto, feroviar şi naval, faţă de procentul fix de reducere cu 50% cum este în prezent, prevede o propunere legislativă iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD.Iniţiativa legislativă, semnată de 62 de parlamentari PSD, printre care şi premierul Mihai Tudose, precum şi de senatorul PNL Florin Cîţu, modifică în acest sens articolul 84 din Legea Educaţiei Naţionale.Proiectul mai prevede că elevii vor beneficia, de asemenea, de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, faţă de procentul fix de reducere cu 75%, cum este în prezent.Iniţiatorii consideră că în forma actuală a Legii Educaţiei se creează o discriminare f...