"RADET anunţă că marţi, 3 octombrie 2017, începând cu ora 22,00, va demara probele la cald la consumatorii de tip urban din Capitală. Această perioadă se succede probelor la cald deja aflate în curs la consumatorii exceptaţi – instituţii cu caracter social şi educativ (spitale, şcoli, grădiniţe, creşe, cămine de bătrâni)", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. Această acţiune se va derula într-un mod progresiv, ţinând seama de dimensiunile sistemului de termoficare şi de numărul de consumatori şi se va desfăşura inclusiv în zilele de weekend, astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară va scădea, toţi consumatorii să beneficieze de agent termic pentru încălzire în condiţii normale, precizează sursa citată. Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita acest lucru în scris, prin reprezentanţii legali, la registratura RADET din str. Cavafii Vechi nr. 15,