- Renunţă, te-am încolţit!
- Nu vreau! Ce-o să-mi faci?
- Te voi urmări peste tot, voi lupta cu tine chiar cu
mâinile goale, chiar şi atunci când mulţi vor crede că am pierdut
orice şansă, te voi învinge şi îţi voi ţine un discurs moralizator
înainte să-ţi dau lovitura finală. Acuma dă-mi valiza cu
diamante!
- Bine, bă, na-ţi-o.
- ...Cum? Aşa, fără luptă? Fără morţi şi răniţi? Fără
momentul meu final de glorie?!
- Ce-ai, bă, ce nu pricepi? Ia valiza şi cară-te că m-ai
plictisit.
- Dă-o şi pe aia cu droguri!
- Na!
- Elibereaz-o pe frumoasa ostatică pe care o iubesc şi
cu care n-am apucat să fac dragoste pentru că vreau să petrecem
perioada logodnei în mod cast.
- Mare cretin mai eşti, dar, mă rog, uite, îi dau
drumul. Să ştii că îi plac hamurile de piele, asta ca să te ajute
să petreci perioada logodnei în mod amuzant.
- Renunţă la proiectul prin care vrei să construieşti un
mega-mall pe locul unui parc şi al unor blocuri modeste în care
stau oameni săraci.
- De fapt, aicea nu ştiu ce să zic.
- Te avertizez!
- Tu nu avertizezi pe nimeni, băi Superbleg! Îi vezi pe
ăia 20 cu mitraliere din jurul tău? Puteam să te găuresc de când ai
intrat fără să saluţi. Profită de faptul că azi am o revelaţie,
ia-ţi valizele şi coarda şi şterge-o până nu mă
răzgândesc.
- Atunci de ce nu vrei să renunţi la
proiect?
- E mai mult o chestie etică. Uite, eu sunt eroul
negativ. Ăla care face trafic de arme şi de droguri, care
şantajează politicieni, care mituieşte poliţişti, care transformă
parcurile cu verdeaţă în mall-uri şi cazinouri. Toată lumea mă
urăşte, pentru că ştie cine sunt, chiar de la începutul filmului.
La sfârşit, vii tu cu chiloţii peste pantaloni şi mi-o tragi de
fiecare dată. Dar, în pauzele de publicitate, tot eu vin, cu figura
luminoasă şi îmbii oamenii să cumpere una din rezidenţele noastre
ultra-luxoase, la preţuri speciale, pentru că merită, cunoşti
vrăjeala. Înţelegi?
- Nu.
- De prost nu înţelegi, eu am fost clar. Dilema mea e
una morală. Sunt un mare infractor sau un mare dezvoltator? Un
mafiot nemilos sau un ctitor al măreţiei oraşului nostru, un patron
vizionar care plăteşte salarii la mii de angajaţi? Crede-mă, îmi
este greu să basculez între stările astea de 10 ori într-un ceas
jumate. Tu trebuie să rămâi ce eşti, un cretin arogant, dar eu mă
aleg cu traume sufleteşti. Psihologul meu zice să vă dau în
judecată.
- Păi, ce să-ţi fac? Asta e piesa. Tu furi şi omori,
huzureşti, la urmă plăteşti. Binele învinge, măcar în filme cu
supereroi, atât de apreciate de copii şi de persoane cu
posibilităţi intelectuale reduse.
- Mai e o chestie care mă scoate din sărite. N-aveţi
nici un pic de originalitate. Ştii de la început cine-i bun şi
cine-i rău. Ăla frumos e bun, ăla urât e rău. Ca să te prinzi mai
repede, ăla rău e italian, rus, arab sau chinez, numai bărbaţi, în
timp ce tipul bun e american, alb, eventual văduv, cu copil sau cu
câine. Dacă e femeie, e clar, are succesul garantat. Mi-e
greaţă. În afară de faptul că e foarte ofensator,
contribuie la conturarea unui şablon dezagreabil în mintea
publicului. Habar n-ai cât de frustrant poate fi. Uite de aia nu
mai vreau să fiu părtaş la golăniile voastre.
- Şi atunci ce facem?
- Bă, eşti aşa de prost că ar trebui să primeşti ajutor
social. Ori schimbăm caracterele şi acţiunea, ori nu mai plătim
niciun minut de reclamă, la nicio televiziune.
- Nu fi aşa dur. Ce propui, cum ai vrea să
fie?
- Vreau să fie aşa: eroul este un columbian din Irak, care
trece prin tot felul de peripeţii încercând să scape de prigoana
unei nimfomane extrem de inventive care, cum îl prinde, cum îl
violează. Pe ăla pot să-l joc eu, dar infractoarea
neapărattrebuie să fie Taylor Swift.Fragment din romanul autobiografic: „Măreţia piticului”
