După ce primul volum Asasin la feminin ne-a făcut introducere în lumea serviciilor secrete și totodată introducerea în opera Monicăi Ramirez, cel de-al doilea volum continuă povestea Alinei și a lui Alex la scurtă perioadă după primul. Nu doar povestea de iubire dintre Alina Marinescu și Alex Therein este continuată ci și povestea misiunilor lor, precum și aceea agenției Elite.
Universul în care se desfășoară acțiunile din seria
Alina Marinesc devine mai bogat, mai multe detalii sunt adaugate și
parcă pe măsură ce citești poți „vedea” mai clar cum stau
treburile, care sunt raporturile dintre agenți și cum sunt
misiunile pregătite și duse la îndeplinire. Cu siguranță există mai
multă acțiune în volumul ăsta și e un lucru binevenit cel puțin din
perspectiva mea.
Noi și variate personaje sunt introduse astfel încât e
clar că povestea pe care o avem în față ar putea foarte bine să fie
una reală. Avem din plin situații limită precum și răni fizice și
sentimentale, doar vorbim despre agenți secreți și în plus despre
Alina și Alex, două personaje care se iubesc și se urăsc pentru
asta. Veți observa cum Alex pare să se schimbe, să-și mai piardă
puțin din duritate și să mai capete puțină umanitate, dacă se mai
poate vorbi de așa ceva în legătură cu Alex. Pe de altă parte Alina
pare să preia ceea ce Alex lasă deoparte și ea devine ceva mai
rece, ce mai, îi pășește pe urme mentorului ei, dar în același timp
îți dorește și o viață mai normală, doar că nu e chiar
posibilă.
Un alt personaj care merită atenție, deși nu e chiar în
centrul atenției, este Ford. El e practic agentul operativ mereu cu
replica la el, mereu gata să spulbere tensiunea printr-o glumă și
totuși niciodată cu garda jos, ceea ce înseamnă că e și el unul
dintre cei mai buni agenți ai lui Elite.
Un alt lucru care îmi place la romenele din seria Alina
Marinescu sunt diferitele locuri în care au misiunile, sunt dintre
cele mai variate și asta îmi stârnește dorința de a călători, de a
vedea orașele în care personajele au dus la capăt misiuni
complicate cu riscuri uriașe, doar pentru a salva lumea iar și
iar.
E destul de greu să pui într-o recenzie ceea ce romanul
Monicăi Ramirez te face să trăiești. E ca și cum ai încerca să
rezumi un film de acțiune pe durata pauzei publicitare. Astfel că
nici eu nu am pretenția de a fi scris o recenzie pe măsura a ceea
ce am citit, dar sper să vă fi făcut puțin curioși, iar data
viitoare când vedeți numele Monica Ramirez să luați cartea din raft
ori să dați click pe ea și să o adăugați colecției
personale.
Dacă doriți să achiziționați cartea, o puteți face urmând linkurile:
- de pe Libris
- de pe Elefant
Dacă doriți să achiziționați cartea, o puteți face urmând linkurile:
- de pe Libris
- de pe Elefant
Vă doresc mult spor la citit.