Le pierdusem , ba nu le-am uitat Ascunse prin mine, amnezice. Cuvintele se întorc tăcute și multe. Se mai poate? Mai am dreptul sa scriu, După atâta timp? Prăfuite și mute Mă ating din nou silabele Se așează cuminți pe vârful peniței Uitate și ea prin odaie . Și inima iar se încovoaie Mult prea multe sentimente Ignorate atâta, vin avalanșă Nu mai am loc și parcă nici timp Mă lovesc , deschizându-mi ochii Ce au uitat sa mai vadă Înlăuntrul meu. Mi-e greu după atâta vreme Să cred ca mai am ce spune Cuvintele își rotunjesc colțurile Și mi-e tare dor de ele Să scriu , să visez și să strig Libertate, cailor mei sălbatici. Ninge iar peste lume și în noapte Mâinile mele scriu înfrigurate Frazele prind contur în idei În sfârșit mă regăsesc aici Poate voi primi iertarea Cuvintelor aproape moarte. Nu mai vreau, nu se mai poate Lacrima cade și pactul e scris Intre mine și cuvinte , Vorbele și visele uitate Ce dor mi-a fost de voi ...