Roger Zelazny este, poate, unul dintre cei mai
importanți autori de SF și Fantasy (SF&F) din toate timpurile,
deși mai puțin cunoscut, din păcate, în Europa. După cum recunoaște
și George R. R. Martin – prieten și admirator, de altfel, al
romancierului american –, Zelazny a avut un cuvânt greu de spus în
genul SF&F, și cum să nu-l credem pe R.R. Martin când, chiar în
volumele sale din seria de succes A Song of Fire and
Ice, sunt recognoscibile influențe din The
Chronicles of Amber, seria lui Zelazny despre cei nouă
prinți din Amber. Da, înaintea lui A Song of Fire and
Ice a fost The Chronicles of Amber!
Dar la un alt roman al lui Roger Zelazny aș vrea să fac aici
referire, și anume la Lord of Light,
recompensat, în 1968, cu un Hugo.
Inițiații într-ale Fantasy-ului știu că acest gen literar – sau subgen, cum doriți! – prelucrează miturile mai mult sau mai puțin cunoscute ale lumii. Le reinterpretează. Mai mult, aș spune că este vorba, mai degrabă, de o de-mitologizare, în măsura în care personajele mitologice sunt coborâte din cerurile lor, umanizate – o trăsătură specifică perioadelor baroce ale literaturii. În Lord of Light, zeii care suportă acest tip de tratament sunt cei hinduși – Yama, Kali, Ratri, Brahma etc. –, cărora le este opus Buddha, Mahasamatman, Cel Iluminat, Marele Suflet, „nădejdea eroilor împotriva Cerurilor”. Încă din scurtul "Cuvânt înainte", cititorul este avertizat de traducătorul în română al romanului, Mircea Ștefancu, că ”realitatea nu este decât ceea ce acceptăm noi a fi, potrivit schemelor de gândire care ne-au fost inoculate prin cultură, impuse prin obișnuință sau propuse de cei puțini atinși de aripa inspirației în aplecarea lor asupra temeiurilor a ceea ce cu toții, dar fiecare în parte, credem că știm”.
Inițiații într-ale Fantasy-ului știu că acest gen literar – sau subgen, cum doriți! – prelucrează miturile mai mult sau mai puțin cunoscute ale lumii. Le reinterpretează. Mai mult, aș spune că este vorba, mai degrabă, de o de-mitologizare, în măsura în care personajele mitologice sunt coborâte din cerurile lor, umanizate – o trăsătură specifică perioadelor baroce ale literaturii. În Lord of Light, zeii care suportă acest tip de tratament sunt cei hinduși – Yama, Kali, Ratri, Brahma etc. –, cărora le este opus Buddha, Mahasamatman, Cel Iluminat, Marele Suflet, „nădejdea eroilor împotriva Cerurilor”. Încă din scurtul "Cuvânt înainte", cititorul este avertizat de traducătorul în română al romanului, Mircea Ștefancu, că ”realitatea nu este decât ceea ce acceptăm noi a fi, potrivit schemelor de gândire care ne-au fost inoculate prin cultură, impuse prin obișnuință sau propuse de cei puțini atinși de aripa inspirației în aplecarea lor asupra temeiurilor a ceea ce cu toții, dar fiecare în parte, credem că știm”.
Primul capitol, de la bun început, dezvăluie
această strategie a negării naturii
divine,
negare pe care protagonistul poveștii și-o asumă mai mult sau mai
puțin, în funcție de context:
”Adepții lui îl numiseră Mahasamatman și ziceau că
este zeu. Oricum, el prefera să lase deoparte Maha- și -atman și
să-și spună Sam. Nu pretinse nicicând a fi zeu. Dar după aceea, nu
spuse nici că ar fi. Împrejurările fiind cele știute, nici
recunoașterea uneia, nici a alteia nu i-ar fi fost de niciun folos.
Tăcerea, însă, da”.
Pe scurt, toți zeii din acest roman nu sunt, de
fapt, zei. Sunt, ce e drept, niște ființe superioare, capabile de
a-și asuma diverse Atribute, de a se reîncarna, totul grație unei
tehnologii avansate. Buddha, sau Sam, este cel care li se opune,
apărându-i pe oameni – ființe inferioare, ignorante, păcălite de
zei. Astfel, Sam este adeptul acceleraționismului, „o simplă
doctrină care propune ca noi, cei din Ceruri, să dăm celor care
locuiesc dedesubt din cunoștințele și puterile și substanța
noastră”. În fapt, lupta dintre zei și Sam Buddha are drept miză
unică dezvoltarea, evoluția omenirii. Cu alte cuvinte,
acceleraționismul.
Continuarea textului aici, pe
Literomania
