De când cu Simona Halep, mie îmi place tenisul. Meciurile ei mă țin cu sufletul la gură. Uneori îmi bate inima de parcă eu joc pe teren. Sunt fericită când câștigă și ruptă când pierde. Dar ceea ce mă impresionează cel mai tare este capacitatea ei de a se replia și a continua. Simona este un model. De muncă. Nu doar în tenis, în general pentru tinerii români, pe care parcă îi trage după ea. Constat cu surprindere că generațiile noi, care mă îngrijorau prin nonșalanță și consumatorism, încep să simtă gustul victoriei prin campioana noastră. Gustul sudorii vine la pachet. Fenomenul Halep ii modelează. Munca cea discreditată / demodată / demonetizată și mult hulită recapătă sens. Vineri dimineață am cunoscut un șofer Uber bucureștean de 20 de ani. Muncea la ora 5.30 și deborda de bunăvoință și amabilitate, în contrast cu taximetristul tipic… În aceeași dimineață am aflat de aurul mondial la robotică al unor elevi sibieni. Ci...