M-am nascut dintr-o mama bolnava si din pacate nu am ramas eu ultimul copil din familie. Am fost 11. Cinci dintre fratii mei au murit (doi la nastere si trei dintre ei pe parcurs, motivul nu l-am stiut niciodata). Vedeam doar bandajele lor aruncate pe jos, dupa ce mama spunea “inca unul e gata”. Pe mine ma luau si ma bagau in a doua camera, cea cu trei paturi si multe perini.

Stateam acolo cu o carpa rosie si rupta in poala cu care ma jucam, mi-o imaginam avion si o fluturam prin aer minute in sir pana ce mama plangea iar de durere si atunci ma opream din joaca. Atunci am privit prima oara in jos… si am lasat zambetul deoparte.

Ma plimb acum prin ploaie, cu parul despletit, dat dupa urechi scolareste. Nu stiu ce am, dar in ultimul timp nu imi mai suport parul, imi vine sa il tai! Imi vine sa il rup!!! Ochii mi s-au facut mici, abia accept un om langa mine si cand se apropie mai mult de mine, de pielea mea, clipesc din ce in ce mai des, nu pri...