Acum, dupa 1 an, am invatat ca doar curajul de a schimba locul de munca nu este destul. Am invatat ca „indrazneste sa fii fericit”, „construieste-ti singur fericirea”, „indrazneste sa fii tu” si alte motivationale, sunt (eventual) valabile pana la o varsta. Ok, zic. Mi se ofera vechiul post, ce fac? Am pus in balanta ce am acum si ce voi avea daca ma intorc acolo unde am crescut odata cu firma si cu acei oameni.

Acum am colegi distanti, am un loc de munca la care factorul uman nu intra in discutie. Acum fac 45 de minute pana acolo, cu un troleu mai mereu plin de tigani. Acum imi permit 3 pauze de cate 1 tigara, simtindu-ma rusinata ca ies din birou si nu lucrez. Acum vad zilnic o tanara care nu a invatat nimic din diplomatia mamei patroana, care te face prost pe fata, care nu poate sa conceapa ca oamenii merita respect. Acum stiu ca la iarna „ne va fi frig aici”. Acum mi se spune ce sa fac, fara sa mi se spuna si stilul in care se face in firma. Acum nu aud n