Acum, dupa 1 an, am invatat ca doar curajul de a schimba locul de munca nu este destul. Am invatat ca „indrazneste sa fii fericit”, „construieste-ti singur fericirea”, „indrazneste sa fii tu” si alte motivationale, sunt (eventual) valabile pana la o varsta. Ok, zic. Mi se ofera vechiul post, ce fac? Am pus in balanta ce am acum si ce voi avea daca ma intorc acolo unde am crescut odata cu firma si cu acei oameni.

Acum am colegi distanti, am un loc de munca la care factorul uman nu intra in discutie. Acum fac 45 de minute pana acolo, cu un troleu mai mereu plin de tigani. Acum imi permit 3 pauze de cate 1 tigara, simtindu-ma rusinata ca ies din birou si nu lucrez. Acum vad zilnic o tanara care nu a invatat nimic din diplomatia mamei patroana, care te face prost pe fata, care nu poate sa conceapa ca oamenii merita respect. Acum stiu ca la iarna „ne va fi frig aici”. Acum mi se spune ce sa fac, fara sa mi se spuna si stilul in care se face in firma. Acum nu aud nici un fel de muzica sau stiri, nu am acces la net sub niciun motiv. Acum daca ma vede patroana ca imi deschid telefonul, isi aminteste ca mai am o sarcina de care nu stiam.

Daca ma intorc… Voi avea colegi care vor impartii povesti cu mine, chiar daca vor exista si certuri. Drumul va dura 20 de minute pe jos. Voi face pauze de cate ori voi crede ca imi pot permite. Voi putea da un telefon sefei si sa-i spun ca am o problema, prima intrebare fiind „te putem ajuta”? Voi avea si zile in care se vor revarsa nervii ei pe mine, apoi spunandu-mi ca ii sunt draga. Mi se vor cere solutii, chiar daca va face intotdeauna doar cum vrea ea.

Sa ma intorc sau sa consider ca ar fi o injosire si sa raman cu oameni care nu au nimic in comun cu mine?