Şapte salvamontiști intervin de 12 ore pentru salvarea și recuperarea a doi turiști maghiari, care nu au respectat marcajul turistic și au ajuns într-o zonă periculoasă

Șapte salvamontiști intervin de 12 ore pentru salvarea și recuperarea a doi turiști maghiari care s-au blocat și rătăcit în Munții Apuseni, după ce nu au respectat marcajul turistic și au ajuns într-o zonă periculoasă, de unde nu au mai putut coborî..

Șeful Serviciului Salvamont Alba, Lucian Forda, a confirmat că doi turiști maghiari, un bărbat și o femeie, s-au rătăcit în Munții Trascăului, o grupă a Munților Apuseni.

”Acum am reușit să avem contact vizual cu ei, sperăm ca într-o oră și ceva să ajungem lângă ei și începem operațiunea de coborâre. Ei sunt pe un țanc, sub Masivul Bedeleu”, a declarat Lucian Forda.

Turiștii maghiari au apelat numărul de urgență 112 joi seara, în jurul orei 20.00, semnalând că s-au rătăcit, iar două echipe de salvamontiști au efectuat căutări toată noaptea.

”Nu sunt semne că ar avea probleme de sănătate, cu siguranță panică, sperăm că nu hipotermie. Î...