Un bărbat de 32 de ani a decedat după ce a fost înjunghiat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o nuntă la care a participat în localitatea Peleş, judeţul Satu Mare, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Florentina Nagy. "Poliţia a fost anunţată la ora 1,45 despre un scandal izbucnit la o nuntă din Peleş, de unde a rezultat o victimă, un bărbat de 32 de ani, care a fost transportat la spital pentru investigaţii iar în jurul orei 4,00 a decedat", a precizat Nagy Florentina. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, care au un cerc de suspecţi. Cadavrul a fost depus la Prosectură în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor morţii.