Postat Maria
Este una dintre cele 1400 de scrisori donate în anii
1980 de Lieserl, fiica lui Einstein, Universității Ebraice din
Ierusalim, cu mențiunea de a nu fi publicate decât după minim două
decenii de la moartea tatălui său.
Albert Einstein vorbeşte despre legea supremă a
universului, cea mai puternică forţă ce poate exista:
„Când am propus teoria relativităţii, foarte puţini
oameni m-au înţeles, iar ceea ce urmează să spun acum, se va ciocni
de neînţelegerea şi prejudecăţile din această lume.
Te rog să păstrezi aceste scrisori atât timp cât este
necesar: ani, decenii, până când societatea este suficient de
avansată pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.
Există o forţă extrem de puternică, pentru care, cel
puţin până în prezent, ştiinţă nu a găsit o explicaţie formală.
Este forţă care include şi guvernează totul, este chiar în spatele
oricărui fenomen care are loc în univers şi încă nu a fost
identificată de noi.
Această forţă universală este IUBIREA.
Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a
universului, au uitat cea mai puternică forţă nevăzută. Iubirea
este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc.
Iubirea este gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se
simtă atraşi de alţii. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce
avem mai bun şi oferă umanităţii şansă de a nu pieri în propriul
egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru iubire noi trăim şi
murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire.
Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii.
Această este variabilă pe care am ignorat-o de prea mult timp,
poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singură
energie din univers pe care fiinţă umană nu a învăţat să o
controleze după voinţă să.
Pentru a evidenţia iubirea, am creat o simplă subtituire
în cea mai faimoasa ecuaţie de-a mea. Dacă în loc de E=mc2,
acceptăm că energia pentru a vindecă întreagă lume poate fi
obţinută din multiplicarea iubirii cu viteză luminii la pătrat,
atunci ajungem la concluzia că iubirea este cea mai puternică forţă
ce există, deoarece nu are nici o limita.
După eşecul umanităţii în a utiliza şi controla
celelalte forţe din univers, care până la urmă s-au întors
împotriva noastră, este imperios să ne hrănim pe noi înşine cu o
altă formă de energie…
Dacă vrem că speciile noastre să supravieţuiască, dacă
vrem să descoperim sensul vieţii, dacă vrem să salvăm lumea şi
fiecare fiinţă conştientă ce trăieşte, atunci iubirea este unicul
răspuns.
Probabil nu suntem încă pregătiţi să creăm o bombă a
iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura,
egoismul şi lăcomia care devastează planetă.
Cu toate acestea, fiecare individ poartă cu sine un mic,
dar puternic generator de iubire, a cărui energie aşteaptă să fie
eliberată.
Când o să învăţăm să oferim şi să primim această energie
universală, dragă Lieserl, vom putea afirmă că iubirea învinge tot,
că poate transcende totul şi orice, deoarece iubirea este
chintesenţa vieţii.
Regret profund că nu am fost capabil să exprim ceea ce
este în inima mea, care a bătut în linişte pentru ţine întreagă mea
viaţă. Poate e prea târziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ,
simt nevoia să îţi împărtăşesc că Te
Iubesc şi datorită ţie am ajuns la răspunsul
suprem!
Tatăl tău,
Albert Einstein”