COPILUL TAU NU ESTE RESONSABILITATEA MEA!

~~imi asum tot hate-ul care va urma din partea parintilor, desi consider ca parintii adevarati sunt cei care se implica in viata copilului lor~~

Buna draga parinte, ce mai faci? Liniste si pace? Da de unde, ca dupa ce a aparut cel mic nu prea mai stii ce inseamna liniste, dar pentru tine este normal si miunat sa fie asa, pentru ca, ai un copilas, carne din carnea ta. Ghici ce, pentru mine este un calvar sa-ti fiu vecin. Cum, eu sunt de vina ca nu inteleg ce inseamna sa fii parinte? Eu zic ca nu. Este alegerea mea sa fiu un neparinte si nu trebuie sa ma explic de ce am ales asa, ca nici pe tine nu te intreb de ce ai ales sa fii parinte. Daca cumva a fost o alegere la mijloc. Insa esti, si ar trebui sa iti asumi responsabilitate pentru asta.

Probabil este un lucru minunat sa te lauzi pe la rude si prieteni cu micutul tau. Ca face asa, ca drege asa, ca e educat si destept. Pai cum este el educat? Ca pe mine pe strada ori in scara de bloc nu ma saluta, desi suntem vecini. A, este timid, am inteles. Iti dau un pont, poate iti foloseste.

Cand eram mica si mergeam cu mama undeva si ne intalneam cu cineva cunoscut ei, ma strangea mai tare de mana si automat stiam sa zic „Sarut mana!”. Crezi ca eu nu eram timida? Crezi ca eu cunosteam acei oameni? Dar mama a avut mereu grija ca eu sa fiu respectuoasa, chiar si din reflex la varsta aceea, fara ca macar sa vad cine este in fata mea.

Stii cum este sa traiesti in comunitate? Nu prea stii. E frumos cand iesi cu copilul si socializezi cu alti parinti? Poate este, nu as avea de unde sti, ca doar eu nu sunt parinte. Dar stii ce stiu? Ca nu este ok ca al tau copil sa se plimbe pe trotineta/bicicleta sau orice are roti in casa, mai ales cand stai in apartament, si mai ales, in mod subiectiv, cand stai deasupra mea. Asa cum neparinteala mea care ar putea asculta muzica la maxim in fiecare noapte nu te deranjeaza pe tine, pentru ca din bun simt nu o fac, asa si tu ar trebui sa ii explici micutului ca ce are roti se foloseste doar afara. Poate e din cauza ca sunt neparinte, poate doar noi, neparintii, gandim asa.

Stii cum este sa iti trimit mereu mesaje mult prea respectuoase, pe care nu le meriti, sa nu mai sara copilul in continuu in casa? Ca eu sunt sub tine si nu aud decat alergatura si Bum Bum Bum! Stii cum ma simt cand vad ca imi vezi mesajele si ori imi raspunzi cu nepasare si dai vina pe pandemie(care apropo, s-a terminat!), ori imi dai doar seen si incurajezi copilul sa continue? Eu inteleg, jur, ca este cel mai de pret omulet al tau. Tocmai de aceea nu inteleg de ce alegi nu te implici deloc in viata lui.

Eu, ca neparinte, cred ca daca te-ai juca cu el, i-ai citi ceva, i-ai da sa faca anumite lucruri ca sa isi consume energia, nu ar mai vrea sa alerge in continuu, toata ziua, in toata casa. Asa mi se pare mie, neparintele, ca ar fi normal. Sa ma implic in viata copilului meu si sa il invat ce inseamna comunitate si respect fata de oricine. Daca nu, as putea frumos sa ma mut in padure unde sa poata urla si sa topaie in voie. Asta daca as avea bunul simt sa-mi pese de vecinii mei(care, ca o paranteza, nu mi-au gresit nici macar cu un cuvant.)

Eu, ca neparinte ce sunt, cred ca rolul tau, pe langa cel de faleala cu copilul la prieteni si la rude, ar trebui sa fie de mentor si model. Nu astepta sa vina educatoarea sau invatatoarea sa-ti modeleze copilul. Cand alt copil este obraznic, spui ca nu are cei 7 ani de acasa. Pai tu i-i dai copilului tau, ca sa poti vorbi de copilul altuia? Esti aprig atunci cand altul iti face ceea ce tu faci. Mai gandeste-te!

Neparintii astia, pot vorbi multe despre ce inseamna parinte fara ca macar sa aiba dreptate sau vreun mic habar. Insa as dori totusi sa stiu ca si unii parinti sunt de acord cu mine. Pentru ca altfel, consider ca toti veti creste niste „monstri”.

Sustinerea trebuie sa fie reciproca, fie ea in clipe de izolare sau nu. Pentru ca noi trebuie sa fim oameni si sa ne facem viata mai usoara unii altora.

Ce vorbesc eu aici poate fi o exagerare pentru unii, insa trebuie notat ca galagia si bufniturile sunt constante pe parcursul zilei si sunt mereu, fie izolare, fie nu. Doar ca de cand cu izolarea, motivul este ca nu poate iesi afara. Si inainte? Sau acum, dupa? Care mai este scuza?

Eu, neparintele, te intreb: Atunci cand copilul tau alearga efectiv in continuu pana mult dupa orele de culcare, ce este de facut?

Eu, neparintele, te intreb: Cand copilul este incaltat in casa (asa am eu impresia, pentru ca eu stiu ca cei mici alearga majoritatea pe varfuri si nu pe calcaie sau atat de apasat ca sa poata ingropa cartofi) si nu face decat ture-ture, de nici o camera de la etajul inferior nu este ocolita de sunetele topaitului, ce este de facut?

Eu, neparintele, te intreb: Atunci cand pana si vecina de sub mine ma intreaba cum pot sta cu toate zgomotele de deasupra, ce este de facut?

Eu, neparintele, te intreb: Cand te rog frumos sa imi spui daca pot sa te ajut cu ceva sau daca ai nevoie de ceva ca sa rezolvam situatia creata si te rog la orele 23 sa inceteze ca nu pot dormi, ce este de facut?

Eu, neparintele, te intreb: Cand eu sunt nevoita ca de cand ajung acasa pana seara cand ma duc la culcare sa ascult in continuu muzica suficient de tare, ca rotile de plastic pe parchetul gol sa nu se mai auda, ce este de facut?

Eu, neparintele, te intreb: Spune-mi tu, parintele, ce pot face eu, neparintele in aceasta situatie?

Daca as putea, m-as muta, dar problema este ca peste tot sunt parinti ca tine.

Repet, a fi parinte inseamna implicare.

Repet, copilul tau nu este responsabilitatea mea!

Repet, nu toti suntem facuti sa fim parinti!

Cu drag, un neparinte!