Discursul președintelui Klaus Iohannis, susținut în Parlament de Ziua Europei, cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la proclamarea independenței de stat a României, nu le-a stârnit interesul senatorilor și deputaților. Aleşii prezenți la ceremonie au preferat să facă orice altceva decât să fie atenţi la cuvintele șefului statului. Iohannis a făcut aluzie la activitatea Legislativului din ultima vreme, dar şi la recentele proteste antiguvernamentale din Piaţa Victoriei.
La fel ca la ultima vizită a preşedintelui în Parlament, în luna februarie, şefii celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, nu l-au întâmpinat pe Klaus Iohannis la sosire, așa cum cere protocolul. Şeful statului a fost așteptat de vicepreședinții celor două Camere, deputatul PSD Gabriel Vlase și senatorul PNL Iuliana Scântei. Îmbrăcat la patru ace, cu o cravată bleu aprins, nuanţă „useristă”, Iohannis a fost luat î...