Senatorul USR Mihai Goţiu solicită o anchetă a Corpului de Control al prim-ministrului cu privire la incendiile care au avut loc, zilele trecute, în Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului. 'Guvernul şi toate autorităţile publice cu atribuţii în domeniu au obligaţia de a cerceta informaţiile şi temerile exprimate deja în presa locală, conform cărora incendiul ar avea legătură cu ştergerea urmelor neregulilor şi abuzurilor constatate de mine în zonă. Din păcate, acest incendiu le este foarte convenabil celor de la Romsilva. Acum pot să spună ce vor despre numărul de puieţi plantaţi în mod real, nu pe hârtie, după tăierile din zonă, despre modul în care au fost respectate regulamentele silvice atât în timpul tăierilor, cât şi ulterior, despre controalele şi măsurile luate în timpul exploatării şi până zilele trecute. Sunt însă, în continuare, multe întrebări la care aştept răspuns, începând de la cele lega...