Am obosit. Alerg dupa pasiune , iar aceasta fuge de mine. Candva era si in aerul pe care il respiram. Acum sunt dependenta si disperata dupa emotii, trairi, dupa pasiune, dar nu simt nimic.
Uneori imi pare ca totul a fost o iluzie, ca eu nu am gandit cum am gandit, ca eu nu am fost ce am fost.
Ce a dus la moartea pasiunii? Visele spulberate, esecurile repetate si experimentarea vietii in toate aspectele ei.
Simteam moartea vechiului si a amintirilor cu care nu ma mai identificam. Vag imi aduceam aminte de unele lucruri traite, dar nu mai percepeam ca inainte. Dragostea isi pierduse sensul pentru mine. Nu mai puteam intelege cum se simte, ce este si incepeam sa cred ca nu exista ca totul fusese o iluzie.
O dulce iluzie amara. Pentru mine acum exista doar niste stari umane: placere, dezgust si frica.
Pana si placerea nu mai este ce a fost. Tindeam sa mai simt ce am simtit candva, dar era mult prea indepartat totul.
Il aveam langa mine, dar nu simteam nimic. Corpul meu era imun, dar mintea mea era dornica de a-si recapata simturile. Doar ca era mai dificil decat credeam. Ma oboseam, alergam si nu obtineam nimic.
