Comedia horror „Seven Stages to Achieve Eternal Bliss” (SUA, 2018), regizată de cineastul canadian Vivieno Caldinelli, va fi difuzată de Warner TV pe 31 octombrie, la ora 20:35.
„Seven Stages to Achieve Eternal Bliss” este o poveste neconvențională. Un cuplu se mută dintr-un orășel din Ohio într-o locuință în Los Angeles pentru care chiria este un chilipir, însă există o explicație pentru asta. Pentru că fostul locatar era liderul unui cult, casa lor, mai precis baia, este folosită de adepții acestuia drept loc pentru sacrificiu.
În mod bizar, mai mulți discipoli ai lui Reginald Storsh, care și-a găsit sfârșitul în cada din apartament, pătrund în locuință pentru a se sinucide într-un mod ceremonios. Cei doi apelează la autorități, însă după ce citesc cartea lui Storsh încep să creadă că acea cadă este magică și să îi ajute pe adepții sectei să treacă „dincolo” fără să lase prea multe urme. Acțiu...