Fac parte dintre cei dependenți de rezultatele din sport. Adică de rezultatele sportivilor români sau ale celor care îmi plac. Cînd cîștigă cei pe care îi admir mă luminez. Cînd pierd, mă pierd în valuri de tristețe și ceață. Cîndva, cînd mai cîștiga echipa națională, adormeam zîmbind. Acum sufăr ca un cîine lovit pe șosea. Cînd cîștiga Simona Halep, aveam ziua cea mai frumoasă. Cînd pierdea, mă lovea pesimismul. Uneori nu mai suportam să urmăresc fiecare ghem. Închideam televizorul și reveneam peste două ore. Mai bine fără spectacolul care mă ducea cu respirația în gît și cu o discretă și inexplicabilă trepidație a mîinii. De multe ori, nu rezistam să aștept două ore. Reveneam pe la jumătatea partidei. Simona egalase. Închideam repede. Începusem să cred că absența mea din fața micului ecran îi poartă noroc, în vreme ce emoțiile mele de telespectator împătimit o apasă și îi încurcă picioarele sa...