Unii asa se exprima, ca stau locului, asteptand cuminti sa dea norocul peste ei. Dar auzi, norocul nu e om, sa nu vada pe unde umbla, sa se-mpiedice in sireturi, sa stea dimineata pe marginea patului in speranta ca-si va aminti mai usor peste cine are de dat in ziua respectiva, sau sa-si bea cafeaua spunandu-si, in gand, o lista lunga-lunga de oameni pe care ii va ferici si-i va imbaia si-i va unge din cap pana-n picioare cu alfie proprie rupta din soare. Nu, norocul nu face asta, chiar nu cred asa ceva, adica daca tot ar fi sa fie vreo chestie cu “datul peste”, atunci n-ar putea sa fie decat vina intamplarii, ca intamplarile se intampla anapoda, te miri cum si te miri cand, nu au un calendar precis, o regula sau ierarhie, pe cand norocul e diferit, adica daca se hotaraste sa puna mana pe tine, cu siguranta ca ai fost deja in miscare, nu asteptand cuminte, si ceva al tau personal i-a sarit in ochi, acel ceva unic si fascinant, care il frapeaza si-l nedumireste si-l determina sa