Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore unui tânăr, în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vrancea.
În cauză s-a reţinut că începând cu luna mai 2011, inculpatul Turtoi Eduard-Marian a cunoscut prin intermediul unei aplicaţii tip mesagerie, o adolescentă de 12 ani, cu care a început să comunice, cunoscând vârsta minorei precum şi faptul că aceasta absolvise clasa a șasea.
Începând cu toamna anului 2011, fetiţa s-a mutat în Italia însă a continuat să comunice cu inculpatul, iar ulterior, în perioada 2013-2014, inculpatul a întreţinut acte sexuale cu adolescenta, ocazie cu care tânărul a produs materiale pornografice, fără acordul acesteia.
Întrucât părinţii minorei aflaseră de relaţia dintre cei doi, interzicându-i fiicei lor să mai comunice cu inculpatul, î...