Agronom de profesie, Akram Shhaideh a lucrat timp de 22 de ani pentru familia Al-Assad, primul său loc de muncă fiind acela de șef de departament în cadrul Ministerului Agriculturii de la Damasc, în 1988. Akram Shhaideh și-a continuat carierea în aceeași instituție până în 2010, unde a ocupat o serie de alte funcții de conducere, printre care și cea de şef al Departamentului de Fructe tropicale şi subtropicale. În 2008, deși era în continuare angajat al Ministerului Agriculturii și Reformei Agrare din Siria, Shhaideh avea deja reședință în România, iar în anul 2009 s-a asociat cu Sevil Sumanariu, viitoare Shhaideh, în firma ROSYR INTERNATIONAL – S.R.L., a cărei activitate principală era comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate. În anul 2011, soțul siriano-român al vicepremierului Sevil Shhaideh a devenit consultant pe probleme de agricultură al Regiei Autonome Județene Drumuri și Poduri Constanța. De asemenea, conform CV-ulu...