De când mă știu călătoresc dintr-un capăt în altul al pământului, fără să obosesc sau să mă rătăcesc. Colind țările și oceanele, căutând culturi și vestigii, întâlnesc oameni din toate clasele sociale, cu tradiții și drame, copii care visează până la stele, femei care iubesc mai presus de viață, conducători care sacrifică sau care salvează.

Atunci când plec însă la drum, nu iau nimic cu mine... doar mirosul de lalele și carte veche. Fără pașaport sau bilete de avion, fără rucsac sau pelerină de ploaie.

Mult înainte de a începe să îmi câștig proprii bănuți și de a putea pleca în vacanțe (mai mult sau mai puțin exotice), am îndrăznit să caut răsărituri noi dincolo de poveștile scrise cu litere îngroșate, în cărți și albume de călătorie.

Îmi amintesc, de exemplu, de curajul cu care am pornit spre India, de mână cu Eliade, fascinată și contrariată de ceea ce îmi deschidea în fața ochilor : "asiaticii au nenumărate păcate; sunt cruzi, câteodată imbecili, adesea nebuni, altădată murdari" (2) . Dar toate aceste se estompau, atunci când întâlneai chipurile senzuale și ademenitor de misterioase ale femeilor indiene, după cum însuși Eliade îmi mărturisea despre Maitreyi, "o fecioară, pură ca un înger, care ajunge amanta perfectă în cea dintâi noapte" (3).

Doar sunetul telefonului sau apusul strident din fereastră reușeau să mă aducă din călătoriile mele înapoi, cu aceleași promisiuni de fiecare dată, că la anul și la anul, voi spune eu povești despre Indii și temple.

Aseară, în timp ce priveam Piața Unirii de la fereastră, printre dâre de lumină roșie și aburi de ceai negru, mi-am amintit de provocarea celor de la CND Turism, de a desena poveștile Asiei, prin ochii călătorului.

Și cum pe masă, încă era deschisă cartea lui Adelin Petrișor, Țara cu un singur gras, mi-am dat seama cât de ușor poți trasa punți de legătură între călători și cărțile pe care aceștia le poartă în rucsac sau între călători și protagoniștii jurnalelor de drum, cei care trezesc dorințe de aventură, spre destinații exotice, chiar și celor mai comozi cititori.

De exemplu, "Țara cu un singur gras" (pentru că tot am amintit mai sus) și călătorul cu amintiri din comunism.

Acesta este călătorul care va cere oferte turistice în Republica Populară Chineză (☺), căci spre Coreea de Nord, doar jurnalist să fii, ca să îndrăznești să-ți iei bilet.

Va opta pentru un circuit al marilor orașe; de la vechiul Beijing, la amețitorul Shanghai sau fascinantul Hong Kong, căutând evoluția din spatele stâncilor de sticlă.

Și va fi dispus, din cauza amintirii dureroase a fostului regim, să plătească vacanțe scumpe, răzbunand copilăria marcată de cozile la pâine.

Sigur cunoașteți tipologia turistului religios, adept al pelerinajului și al circuitelor cu autocarul de la un templu la altul, de la călugări la statui, din moschei până la Zidul Chinezesc; acel turist care se aventurează în călătorii de regăsire, inițiatice, care va alege să trăiască în comuniune cu natura dătătoare de vitalitate, prin meditații lungi și ritualuri neînțelese de Occident.

Nu va fi dispus să plătească pentru confort, clase sau stele. Pentru că, în fond, el urmărește renașterea spirituală:

Asemeni regelui persan, vrăjit de poveștile frumoasei Sheherezada, turistul visător se va ghida doar după emoția și povestea locului, pentru a căuta circuite turistice în îndepărtata Asie. Lumea arabă, strălucitoare și colorată, îl va ademeni spre inima islamului, cu tradiții ascunse pentru ochiul prea curios, cu forfota și viața parfumată a străduțele întortocheate din Bazar, cu șeici și cămile desprinși din povești cu covoare zburătoare și lămpi fermecate.

Acesta este turistul care nu va renunța la plăcerea aventurii, însă va fi precaut și nu o va împinge peste limita siguranței. Nu se va refugia într-o stațiune all inclusive, dar nici nu va face imprudențe într-o societate controlată periculos de mult, de bărbați. Asemeni Sheherezadei, va țese povești, o mie și una, pentru cei de acasă, povești culese de pe malurile Bosforului, din Mecca sau de lângă piramide.

Dincolo de erotismul acestei cărți, am găsit un ultim tip de turist (conform propriilor criterii), turistul veșnic indrăgostit de florile de cireș și de coama albă a marelui Fuji, de poezie, de minunații urși Panda, de chimonourile sofisticate și de minuțiosul ritual al servirii ceaiului. E genul de călător care își așterne pe hârtie pașii expedițiilor, tocmai pentru a păstra cât mai mult timp, aroma unei culturi disciplinare.

Acesta este turistul care ar putea chiar să renunța la tot ce îl așteaptă acasă, predându-se în fața vreunei iubiri nipone. Iar dacă nu face acest lucru, cu siguranță toată viața lui de după, se va raporta la acea iubire (de femeie, de muzică, de poezie străină sau de orice altceva), transpunând-o în pagini de jurnal de drum.

Și, cu siguranță, toată viața va face economii pentru alte noi vacanțe speciale, spre locurile de care s-a îndrăgostit.